Nu am fost niciodată increzator în psihologi sau în cursurile de dezvoltare personală, considerandu-le mult supraevaluate raportat la investiția necesara de timp si bani.

În 2017 lucram de peste 4 ani într-o multinationala si faptul ca pusesem baze solide de cariera pana in acel moment mă făcea să cred ca doar singur și doar prin forțe proprii pot reuși sa îmi ating obiectivele, indiferent de natura acestora. Contextul a făcut ca în acel an sa vad cu ochii mei o schimbare majoră generată de Diana în viața unei cunoștințe din anturajul meu, un amic ce fusese lovit de depresie. Dupa interventia Dianei, lucrurile s-au îndreptat semnificativ pentru el – nu doar pe plan personal, ci și pe cel profesional – atat de mult incat mi-am dat seama ca ajutorul în dezvoltarea profesională / a carierei poate veni și din exterior, nu doar din interior. Așa ca am decis sa mă înscriu și eu la cursurile Dianei, avand ca obiectiv sa obțin măcar 10% din rezultatele atinse de amicul meu.

Sunt peste 4 ani de cand am început sa particip la aceste cursuri, iar singurul meu regret este ca nu am le-am început mai devreme. Rezultatele obținute în toți acești ani și întregul meu parcurs au depasit cu mult ceea ce mi-as fi putut eu imagina cand am pornit pe acest drum.

Trainingurile si coaching-ului Dianei m-au ajutat, in primul rand, pe plan profesional, unde mi-am atins toate obiectivele de până acum. Ușor nu a fost, iar munca a fost multă. Știu însă că efortul/munca nu ar fi avut nici pe departe aceleași rezultate dacă nu ar fi fost coaching-ul Dianei, parcursul meu în cariera din ultimii ani datorandu-i-se, în mare parte, ei.

În al doilea rand, ajutorul a venit pe plan personal, unde am lucrat la probleme despre care nici nu știam ca exista sau ca le am. Diana mi-a arătat ca nu poți sa ,,repari” un om lucrand cu el doar pe o singura dimensiune (cum ar fi cea profesională), și ca noi suntem aceiași, chiar dacă avem roluri diferite (de sot, tata, coleg, vecin, etc.) in contexte diferite. Sunt departe de-a fi soțul sau prietenul perfect – dar îi sunt foarte recunoscător Dianei pentru faptul că m-a ajutat sa fiu un om mai bun pentru cei din jurul meu la care tin.